Scriu despre aceste filme la un loc deoarece îmi pare că au ceva eminamente putred în comun. Ele pornesc de la o idee bună, deja împământenită în mentalul colectiv rumegător de cinema, dar se străduiesc atât de tare să spulbere rețeta clasică încât o dau toate trei în bară destul de rău după părerea mea. Killer Joe O poveste cu un număr restrâns de personaje și mai restrânse în jurul unui teanc de bani. Această himeră bănoasă provoacă amețeli în acțiunile și comportamentul personajelor, iar absurdu... read more »
Nu știu precis cum e cartea lui DeLillo ce stă la baza acestui film, dar despre Cosmopolis filmul nu pot spune decât că e o făcătură non-artistică cu inserții dubioase de pseudo-filosofie, macroeconomie, apocalipse deontologice, mercantilism relativist și alte complicăciuni teoretice și ideologice atât de înghesuite în spațiul fizic al unei limuzine para-luxoase că-ți vine să o ponegrești cu grafittiuri și alte pocinoage. E de neînțeles cum a reușit David Cronenberg, care și-a pus amprenta în ultimii ani... read more »
Hope Springs (2012) Meryl Streep si Tommy Lee Jones fac un cuplu actoricesc perfect însă unul cat se poate de disfuncțional în planul poveștii de față. După 30 de ani de căsnicie rutina se clatină erodată și bulimică pe buza prăpastiei și numai o consiliere costisitoare de specialitate mai poate face față acestui fenomen. Hope Springs reușește să fie o comedie bună cu un plot decent în mare parte datorită celor doi actori. Problematica cuplului nu este tratată la un nivel atât de profund încât să ridic... read more »
Bând din același bol urinal (spoiler) din care s-a adăpat și Borat, Aladeen aka Sacha Baron Cohen aka himself revine sub aceeași formulă, poate mai puțin instigatoare, ceva mai comercială, mai edulcorată, mai likable. Înșiruirea nonșalantă de misoginisme (simpatice), de rasisme, de pilozități, de neinițieri, de frazalități imbecile, dar facil de îmbrățișat ca metodă...terapeutică continuă tradiția Borat-Bruno. Dincolo de facilismul (fascist) și umorul umoral(adică făcut din umori și alte mâzgozități ling... read more »
Aș putea foarte ușor să cad în văgăuna wonderland-ului și să-mi râcâi dermul de pereții clișeici ai filmului însă câteva răgălii mă încetinesc și mă obligă să admit faptul că The avengers are o conștiență de sine vie, o conștiință a clișeului pe care o tratează cu umor...molipsitior pe alocuri. Structura filmului e oarecum neomogena, există o primă parte cronologic-manipulator-introductivă (care în ceea ce mă privește ar fi putut să fie la fel de bine și mută) și o ultimă parte ceva mai redusă ca intinde... read more »
The Hunger Games a reușit să genereze o frenezie (chiar globală) aproape inexplicabilă, succes catalizat și de popularitatea cărților, 3 volume la număr. La o primă vedere subiectul este unul cât se poate de amoral și de scandalos, asta dacă e turnat într-o formă compatiblă: o mână de adolescenți sunt aruncați într-o pădure și obligați să se ucidă, asta în timp ce sunt vizionați de un public bălind la blidul entertainment-ului. Imoralul situației a fost surprins cu mult mai autentic (și chiar într-o tona... read more »
Puteți citi o mini cronică scrisă de butic la Safe House aici, iar pe cea la This means war colea :) read more »
Așa cum ne-a obișnuit, în dulcele-amar stil clasic, Oscarul nu și-a înfrânat nici anul acesta aviditatea pentru metamorfoza dermului, fie-i sfântă medierea max factorului, pomadelor și maclavaisurilor de ultimă și primă generație. Ce-i drept readucerea ritualică la viață a unor figuri marcant-emblematice e un proces seducător, e prea puțin blamabil acest voodoo cinematografic, această pigmalionizare și acest joc de-a dumnezeirea, însă aglomerarea lor pe aceelași podium de distincții (J Edgar, My Week wit... read more »
Buticul a scris oleacă mainstream şi refulator destre The Grey aici. O singură remarcă aş mai avea, filmul se vrea a fi un poem al suspansului, dar nu-i decât o ciornă mototolită și morfolită echidistant de democratic...în salivă de lup nu flămând, ci nerealist de vindicativ… read more »
La o primă vedere s-ar putea spune că Guy Ritchie laolaltă cu operatorii de imagine au defulat în această nouă adaptare cam tot ce mai era de defulat în materie de plan detalii, frame-for-frame-uri și realism perceptual. Camera de filmat își face suprarealist loc acolo unde ochiul nu poate ajunge rezultând o serie de secvențe seducătoare, cam insulare, cam discontinue, subjugate unui slow motion exacerbat de coturat. Tocmai din cauza acestei concentrări secvențele liant dintre două astfel de momente par ... read more »
